Meniu Închide

Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului care face o notificare în sensul Legii dării în plată – proiect legislativ

UPDATE
O serie de modificări sunt dezbătute în Parlament zilele acestea. Conform unor noi amendamente la Legea dării în plată nr 77/2016, impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului care face o notificare de dare în plată. Proiectul a fost adoptat de Senat în ședința din 19.12.2018 și merge spre dezbatere la Camera Deputaților.

Câteva noutăți regăsite în proiectul legislativ:

  1. Se legiferează câteva cazuri în care impreviziunea operează de drept, judecătorul constatând doar aplicabilitatea acestor cazuri la litigiul concret, dacă în faza prealabilă instanței debitorul și creditorul nu ajung la un acord:
    – în cazul devalorizării cu mai mult de 50% din valoarea inițială evaluată a imobilului cu destinația de locuință ipotecat
    – în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului
    – în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului l-a depășit pe cel luat în calcul la momentul acordării creditului
    – în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația locuință
    – în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual în sensul legii dării în plată
  2. Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului care face o notificare de dare în plată prin avocat, notar sau executor judecătoresc
  3. Tot proiectul legislativ menționează că soluția revizuirii judiciare a contractului în vederea echilibrării și continuării sale este prioritară față de soluția încetării contractului care va fi dispusă doar în cazul unei imposibilități vădite a continuării sale.
  4. Convocarea la notar nu va fi mai scurtă de 30 de zile și nici nu poate depăși 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către plătitor precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor împotriva consumatorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv propririle, se suspendă automat.
  5. În cazul debitorului împotriva căruia s-a derulat și finalizat o procedură de executare silită prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință și împotriva căruia se continuă executarea, se instituie o prezumție absolută și irefregabilă de impreviziune. În consecință el va putea beneficia de prevederile și procedurile acestei legi pentru a stopa orice plată și a închide astfel situația sa cu creditorul urmăritor.
  6. Pe perioada cât notificarea de dare în plată a fost efectivă (a produs efecte juridice), atât ratele cât și dobânzile și penalitățile vor putea fi pretinse de la debitor doar dacă creditorul probează că acesta a fost de rea credință.
  7. Dacă procedura prealabilă – amiabilă nu se finalizează cu un acord privind readaptarea ori încetare benevolă a  contractului debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită către creditor dreptul de proprietate privind imobilul
  8. Neformularea și neîregistrarea unei astfel de cereri la instanța competentă, în termen de 60 de zile, echivalează cu renunțarea la operațiunea de dare în plată și părțile vor fi repuse în situația anterioară cererii de dare în plată

Vom urmări parcursul legislativ al acestui proiect și vom reveni cu detalii prin UPDATE-uri.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente