Avocat ILIE DORINDivorțul aduce cu sine problema partajului: împărțirea bunurilor și datoriilor acumulate de soți pe durata căsătoriei. Uneori partajul este mai spinos și mai dureros decât însuși divorțul, mai ales acolo unde căsătoria are o durată mare, timp în care s-au achiziționat bunuri dar și datorii. De fapt cel mai greu în pratică sunt de împărțit datoriile, pentru că nimeni dintre cei doi nu le vrea. Partajul ratelor este de fapt o discuție despre ce se întâmplă cu ratele plătite deja, ca elemente componente ale unei datorii contractate înainte sau în timpul căsătoriei de unul sau ambii soți, dar plătite efectiv în timpul căsătoriei din bunurile comune (banii și veniturile soților sunt considerate bunuri comune).
Situațiile la care ne vom referi se raportează la regimul comunității legale de bunuri, prin urmare dacă soții au adoptat regimul separației de bunuri, nu se mai pune problema nici a datoriilor comune, nici a bunurilor comune. Ei pot dobândi bunuri sau datorii comune clar împărțite pe cote încă de la achiziția bunului sau contractarea datoriei/împrumutului, caz în care partajul este ceva mai simplu față de situația devălmășiei unde trebuie stabilită cota de proprietate sau cota de datorie ori cota din rata plătită pentru bunul celuilalt.
Relativ la situația ratelor plătite în timpul căsătoriei ne vom referi la ipoteza în care un contract de împrumut este încheiat de unul din soți înaintea căsătoriei, dar ratele au fost/sunt plătite integral sau parțial în timpul căsătoriei din bunurile comune. Situația împrumuturilor/ratelor contractate și achitate în cursul căsătoriei o vom analiza în alt material.
Împrumutul contractat înaintea căsătoriei este și rămâne o datorie proprie a soțului împrumutat. Analiza prezentului material se referă strict la ratele/sumele plătite pe durata căsătoriei din bunurile comune. Nu contează dacă contractul încă este în curs de derulare sau împrumutul a fost returnat. Ceea ce contează este câte rate au fost plătite în timpul căsătoriei din bunurile comune. Dacă ratele și creditul au fost plătite dintr-o suma obținută din bunurile proprii ale soțului împrumutat, discuția despre partajul ratelor nu mai poate avea loc, pentru că bunurile proprii au înlocuit sau mai bine zis au plătit datoriile proprii.
Datoriile comune, ca și bunurile comune, au un regim juridic special în materie de familie, deoarece se nasc preponderent într-o stare de devălmășie. Starea de devălmășie a datoriilor comune presupune că soții au amândoi o datorie (familia are o datorie) și amândoi răspund pentru ea, la comun, în principal cu bunurile comune, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, creditorul soțului sau al familiei (al celor doi soți) se poate îndrepta pentru a executa silit chiar și bunurile proprii ale unui soț, în anumite situații.
Dacă datoria este proprie, fiind contractată înaintea căsătoriei, creditorii nu pot cere executarea bunurilor comune, dar pot cere partajul acestora și pot urmări și executa silit cota soțului debitor.
Partajul ratelor împrumutului unui soț plătite din banii familiei. Este situția în care contractul de împrumut este încheiat de unul din soți înaintea căsătoriei, dar ratele au fost plătite parțial în timpul căsătoriei din bunurile comune (salariul, pensiile, indemnizațiile lunare ale unui soț devin bunuri comune pe durata căsătoriei). Nu contează dacă contractul încă este în curs de derulare sau împrumutul a fost returnat. Ceea ce contează este câte rate au fost plătite în timpul căsătoriei pentru împrumutul contractat înainte doar de unul din soți.
Este ipoteza în care deși ratele din împrumut se plătesc din banii familiei, de împrumutul contractat anterior căsătoriei profită doar un soț. Fie că a fost un credit de nevoi personale și banii luați cu titlu de împrumut i-a folosit exclusiv soțul care s-a împrumutat, fie că a fost un credit mobiliar sau imobiliar și acesta și-a achiziționat un bun mobil sau imobil (bunuri ce sunt proprietatea lui personală), de banii împrumutați celălalt soț nu s-a bucurat și nu are nici un beneficiu, bunul luat din acei bani fiind proprietatea exclusivă a soțului împrumutat. Arătăm că indiferent cine face viramentul bancar și plătește efectiv rata, banii fiecărui soț sunt considerați bunuri comune, intră – juridic vorbind – în fondul financiar comun al familiei, deci rata din timpul căsătoriei este plătită din bunurile comune, din banii comuni.
În atare situație cel mai câștigat este cel care a făcut creditul înainte de căsătorie, pentru că are un bun propriu, care este plătit din bani comuni. Situația este destul de des întâlnită în practica judiciară mai ales la persoanele care au achiziționat în nume propriu un imobil cu credit bancar înainte de căsătorie, iar ulterior, pe durata căsătoriei s-a plătit din banii familiei (salariile soților) cea mai mare parte din rate (5-10-15 ani), creditul fiind achitat în multe cazuri până la partaj. În acest context soțul care a cumpărat imobilul înainte de căsătorie are un drept de proprietate exclusivă asupra imobilului, deși celălalt soț a contribuit și el la plata ratelor, direct sau indirect, deci a participat și el la achiziție (uneori participația sa fiind destul de importantă). Participația lui financiară la achiziția bunului care nu este al lui este de netăgăduit. Râmâne de stabilit modalitatea de calcul a cuantumului ce i se cuvine și raportul juridic obligațional.
Din punct de vedere juridic situația se tranșează pe terenul dreptului de creanță. Soțul care nu are proprietatea și nici un drept cu privire la imobilul în discuție, imobil ale cărui rate au fost plătite din fondurile familiei, are un drept de creanță împotriva soțului proprietar. Dreptul soțului care a plătit (el direct sau indirect din banii comuni) ratele dar nu are nici un bun și nici un cîștig ori nici un drept cu privire la acel bun este un drept personal, de creanță.
Izvorul dreptului de creanță este unul legal și este generat de comunitatea/coproprietatea activului matrimonial din care s-a plătit un pasiv propriu/exclusiv al unui soț. O datorie proprie a unui soț a fost plătită din bunurile comune ale ambilor soți. Un bun comun a înlocuit o creanță/datorie proprie a unui soț, drept pentru care se naște un drept de despăgubire am putea spune, despăgubire care juridic vorbind este un drept de creanță în raporturile dintre soți. Dacă nu este loc de negociere ori negocierea a eșuat, soțul păgubit de un astfel de context poate solicita instanței de judecată constatarea acestui drept de creanță indicând și numărul de rate plătite și suma care i s-ar cuveni din ele, sumă la plata căreia celălalt va fi obligat.
Pentru a calcula suma, se face un partaj ideal al totalului sumelor plătite ca rate, total la care se aplică prezumția legală de cote egale de proprietate (50% pentru fiecare soț), dacă nu se probează o cotă mai mare pentru un soț, și se împarte la modul ideal suma plătită de fiecare soț cu titlu de total rate. Comunitatea de datorii sau coproprietatea datoriilor este la fel ca regula privind comunitatea sau coproprietatea de bunuri. Dacă de exemplu totalul ratelor plătite în timpul căsătoriei este de 100.000 euro, iar la partaj nu s-a indicat pentru un soț vreo cotă de contribuție la fondurile căsătoriei mai mare decât cea legală de 50%, din cei 100.000 euro plătiți, fiecare soț este considerat că a plătit câte 50.000 euro. Cum bunul aparține doar unui soț, celălalt soț care nu are vreun drept asupra bunului, va trebui să primească 50.000 euro de la soțul care are proporietatea exclusivă a bunului. Instanța va obliga deci soțul proprietar să plătească această sumă soțului neproprietar care a participat la plata bunului, eventual cu dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată.
Fiind o situație generată de comunitatea legală de bunuri, ea poate fi tranșată și fără a se ajunge la divorț, putând fi negociată amiabil sau analizată la instanță în cadrul unei schimbări de regim matrimonial în cursul căsătoriei, deci fără a se ajunge la desfacerea căsătoriei. Schimbarea regimului matrimonial din comunitate de bunuri în separație de bunuri și lichidarea regimului matrimonial/partajul din timpul căsătoriei, sunt posibile oricând în timpul căsătoriei nu doar la divorț.
În concluzie partajul ratelor plătite de soți pentru bunul propriu al unuia nu este un partaj propriu-zis, dar urmează câteva reguli privind partajul, contribuția și cota fiecăruia. Operațiunea juridică este aceea de a stabili existența și întinderea unui drept de creanță, operațiune ce împrumută elemente de la partajul bunurilor/datoriilor dintre soți și se grefează oarecum pe acest procedeu juridic.
Fiind un drept de creanță el trebuie exercitat în parametri legali, adică în termenele și condițiile prevăzute de lege, având în vedere și prescripția dreptului material la acțiune de 3 ani, prescripție care are un regim specific între soți atât pe durata căsătoriei cât și după desfacerea ei prin divorț.
