Răspunderea delictuală are un regim juridic bine conturat, fiind modalitatea pusă de lege la îndemâna celor care au fost păgubiți de o faptă ilicită. Fapta și prejudiciul trebuie să fie în strânsă determinare reciprocă. Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu a fost analizată în materialul publicat anterior, în care vorbeam de condițiile în care se poate manifesta legătura dintre faptă și prejudiciu, grefate pe binomul cauză-efect.
Cauzele generale care înlătură caracterul delictual al unei fapte civile sunt: forța majoră, cazul fortuit, fapta victimei ori a unui terț, abuzul de drept.
Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Cel mai des se face vorbire în această perioadă de pandemia coronavirus Covid19. Perioada aceasta în care s-a instaurat starea de urgență atrage incidența forței majore, mai cu seamă cu cât este vorba de o forță majoră generalizată la nivel național și mondial. Mai mult, chiar și starea de alerta atrage incidența forței majore, astfel că răspunderea poate fi declinată dacă sunt îndeplinite condițiile legale. În materie delictuală, forța majoră are o plajă largă de apreciere și trebuie indetificate pe caz condițiile faptei delictuale, condițiile prejudiciului, condițiile cauzalității și mai apoi elementele ce ar atrage forța majoră. În toate cazurile răspunderea delictuală nu poate prima în fața răspunderii contractuale: oriunde este nerespectat ori neexecutat un contract va fi atrasă cu prioritate răspunderea contractuală.
Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu se producea. Imprevizibilitatea și neputința înlăturării obstacolului/evenimentului fac posibilă producerea prejudiciului și a faptei ilicite. În aceste condiții lipsește condiția de imputabilitate pentru făptuitor: legea îl absolvă de orice vină ori culpă pentru că evenimentul nu se datorează culpei ori vinovăției lui ci unui lucru extern imprevizibil ce nu putea fi depășit. Evenimentul care atrage incidența cazului fortuit nu trebuie să se datoreze în vreun fel făptuitorului. Orice determinare a acestuia de a produce cauzal cazul fortuit va atrage răspunderea delictuală.
Dacă o persoană a fost ajutată în mod dezinteresat ori s-a folosit de un lucru ori animal ori edificiu cu titlu gratuit și devine victimă a unui delict, ea nu poate obține repararea prejudiciului decât dacă delictul este săvârșit în mod intenționat ori cu culpă gravă.
Exercitarea unui drept în mod corect și legal, nu poate atrage nici o răspundere civilă. Dreptul trebuie să existe, să fie legal, să fie născut și să fie recunoscut. Dacă se folosește dreptul pentru a leza alte drepturi ale altor subiecte de drept, suntem în situația abuzului de drept. Abuzul de drept se traduce printr-o exercitare a drepturilor în mod vătămător pentru alții. Deși suntem liber să ne manifestăm în societate în varii moduri, totuși există o limită generală în aceste exteriorizări: drepturile generale ale societății și drepturile particulare ale celorlalți. În momentul în care exercităm un drept și aducem atingere drepturilor societății ori drepturilor celorlalte persoane sau grupuri, atunci exercitarea acelui drept este abuzivă, devenind un act ilicit. Acest abuz de drept este pedepsit tocmai prin prisma lezării drepturilor celorlalți. Pe măsura acestei leziuni a drepturilor celorlalți, va fi ținut la răspundere cel care abuzează de dreptul său. Drepturile pot fi exercitate numai în acord cu scopul pentru care au fost instituite, respectând normele sociale și morale. Dacă exercitarea unui drept se îndepărtează de acest scop și are loc în alte condiții sau din alte interese ori scopuri, abuzul de drept este lesne de verificat. O persoană își poate exercita un drept doar în acord cu respectarea interesului general al societății, deci fără a aduce prejudicii societății. Cazurile de abuz de drept se mai traduc și prin abaterea dreptului de la destinația sa social-economică pentru care a fost instituit, iar exercițiul sau are ca urmare producerea unui rău, unei vătămări, unei pagube, unei șicane ori unei fapte ilicite dăunătoare în orice mod unei terțe persoane. Abuzul de drept poate fi săvârșit și prin omisiune și prin comisiune. Întârzierea introducerii unei cereri de chemare în judecată pentru a beneficia de penalități cât mai mari este o aparenta omisiune ce aduce prejudicii persoanei, și astfel este exercitat cu rea credință și abuziv un drept procesual la acțiune. Este des întâlnită situația abuzului de drept în relațiile de vecinătate. Muzica, zgomotele la ore târzii, dacă au un caracter repetitiv, pot îndreptăți o persoană să ceară daune pentru prejudiciile cauzate. Buna vecinătate obligă la o conviețuire pașnică și normală, astfel că cel care prin diverse acte sau fapte tulbură repetat sau nu liniștea vecinilor, dincolo de sancțiunile contravenționale, poate fi tras la răspundere delictuală pentru un abuz de drept pentru pricinuirea neajunsurilor vecinilor, pentru lipsa de odihnă și liniștea normală a unei case.
Greșeala pe care legea o condamnă presupune posibilitatea pentru cel care acționează de a-și putea da seama de urmările faptelor sale: acesta este responsabil în măsura imputabilității. Persoana trebuie să poată cunoaște și să poată prevedea acțiunea și urmările ei, deci trebuie să fie capabilă să conștientizeze abuzul sau depășirea limitelor sale. Coliziunea cu drepturile celuilalt va fi stabilită pe cale judiciara sau voluntară, dar acest lucru este distinct de reprezentarea subiectivă a celui vinovat: el trebuie să vadă ori să prevadă atingerea adusă dreptului ori interesului altui.
”Când o pagubă a fost pricinuită de cineva, dacă punem în cumpănă interesul nenorocitului care o suferă și cel al omului vinovat de producerea ei, un strigăt al justiției se înalță și ne spune că această pagubă trebuie reparată” (Tarible Franta 1804, apud M. Eliescu).