De ce este necesar dreptul la un mediator în procesul penal? Câteva elemente fundamentale ale medierii penale

În materie penală, dincolo de rolul de filtru al dosarelor, medierea este pusă la dispoziția organelor judiciare ca instrument reparator al daunelor victimelor infracțiunilor. Prin mediere inculpatul are posibilitatea ca benevol să repare răul produs prin infracțiune. Aceasta este o opțiune atât pentru el cât și pentru victimă. Nimeni nu poate fi obligat să folosească instrumentul medierii.

Dreptul victimei la un mediator ar trebui să fie unul esential în procesul penal, pentru a da posibilitatea victimelor de a comunica – prin mediator – cu făptuitorul și de a alege, benevol, dacă doresc să folosească acest instrument pentru a-și recupera efectiv pagubele.

O justiție în care prejudiciul nu este recuperat, dar inculpatul este la inchisoare, este o semi-justiție sau o semi-dreptate. Unul din scopurile procesului penal este repararea și recuperarea prejudiciilor. Acest scop al procesului penal se transformă într-un drept fundamental pentru persoana vătămată – dreptul la repararea prejudiciului. Statul trebuie să asigure cât mai multe instrumente pentru realizarea scopului procesului penal și pentru realizarea dreptului persoanei vătămate de recuperare a prejudiciului. Statul trebuie să determine inculpatul să repare singur prejudiciul. Statul, prin politici penale adaptate, trebuie să pună la dispoziția subiecților procesuali instrumente eficiente în recuperarea pagubelor produse de infracțiuni. La acest moment statul român frânează și limitează nepermis acest drept al persoanei vătămate, drept ce se regăsește cu precădere în Recomandarea nr. R (99) 19 a Comitetului de Miniştri către Statele Membre cu privire la medierea în materie penală și în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.

Medierea penală are importanță pentru sistemul judiciar atât timp cât i se de importanță de către cei care compun sistemul. Este un instrument important doar dacă se utilizează de către cei angrenați în sistemul de justiție. Participanții la actul de justiție penală (polițiști, procurori, judecători, avocați) trebuie să recomande medierea acolo unde aceasta ar fi mai eficientă pentru părți decît orice altă soluție judiciară. Acolo unde este posibil și oportun, părțile trebuie redirecționate spre mediere.

Autonomia medierii penale în raport cu procesul penal este elementară. Medierea penală este și trebuie să rămână un proces paralel cu procesul penal. Comunicarea și negocierea din mediere trebuie să rămână strict confidențiale. Medierea penală nu trebuie să aducă beneficii probatorii în procesul penal. Recunoașterea faptei ca o condiție pentru derularea medierii penale, așa cum este astăzi reglementată, aduce atingere dreptului la tăcere, dreptului la neautoincriminare și prezumției de vinovăție, iar acestea sunt drepturi fundamentale ale omului ce nu pot fi golite de conținut ori lezate prin intermediul medierii penale. ”Smulgerea” declarației de recunoaștere a faptei prin intermediul/tertipul medierii este un procedeu procesual penal comunist ce trebuie eliminat din Legea medierii 192/2006.

O faptă penală generează 2 tipuri de conflicte penale: conflictul penal public – între stat și făptuitor și conflictul penal privat – între persoana vătămată și făptuitor. Medierea penală vizează exclusiv acest conflict penal privat, și orice mediere trebuie să fie posibilă în orice moment al procesului penal pentru ca orice astfel de conflict să se poată rezolva amiabil. Acest conflict poate fi privit uneori exclusiv prin prisma laturii civile a dosarului penal. Limitarea rezolvării pe cale amiabilă a acestui conflict aduce atingere drepturilor victimei și principiilor enunțate de Directiva 29/2012 privind drepturile victimelor precum și normelor enunțate de Recomandarea 19/1999 a Consiliului de Miniștri. Efectele unui acord de mediere în procesul penal trebuie gândite prin prisma elementelor obiective și subiective ce privesc fapta și făptuitorul, fazele procesului, natura infracțiunii, dar medierea trebuie să fie posibilă în orice etapă a procesului penal. Dacă medierea este posibilă nu însemnă ab initio că se va și desfășura, și nu înseamnă că se va și ajunge la un acord de mediere.

Pentru o bună implementare a medierii penale este nevoie de norme clare, de beneficii clare, de avantaje clare, de proceduri clare, de drepturi clare pentru făptuitor și victimă. Menționarea expresă a acordului de mediere și a efectelor lui în normele juridice va conduce la consolidarea instituției medierii.

Motorul medierii penale este făptuitorul: dacă acesta are avantaje legale clare și de substanță, va apela la un mediator și va da vigoare dreptului victimei de a-și recupera prejudiciul, realizându-se astfel unul din scopurile procesului penal.

Diferențierea dintre nevoia de mediere și împăcare trebuie analizată de la caz la caz. Împăcarea este posibilă unde părțile nu au nici un conflict ci totul se rezolvă de la sine cu da sau nu. Unde părțile – făptuitorul și victima – nu se înțeleg și deci intră în conflict, atunci ia naștere dreptul la mediere al lor. Medierea penală începe așadar unde se termină sau unde nu poate avea loc împăcarea dintre părți, imposibilitatea de împăcare directă însemnând deci existența unui conflict mediabil. Procedura de mediere are etape și structuri ce dau vigoare comunicării dintre părți, dialogul specializat din mediere este un dialog ce crește șansele unei ințelegeri amiabile. Medierea este cu mult mai prolifică/productivă decat o simplă împăcare prin faptul că un terț specializat în comunicare și negociere intervine activ, și, într-un cadru autorizat, structurează și analizează în detaliu, cu fiecare parte, conflictul, soluțiile posibile și efectele juridice ale fiecărei soluții. În acest dialog problemele și soluțiile sunt dezbătute și înțelese în profunzimea lor. Superficialitatea împăcării este net inferioară profunzimii medierii.

Medierea nu va fi folosită decît de făptuitorii care regretă și își asuma fapta și consecințele, pe de o parte, și pe de altă parte de persoanele vătămate care arată un minim de clemență și indulgență pentru aceștia, și deci sunt deschise spre dialog restaurativ și doresc recuperarea daunelor. Medierea, chiar și de ar fi posibilă la toate infracțiunile, nu va fi folosită de toti făptuitorii și nici acceptată de toate persoanele vătămate. Ea este un instrument ce va fi folosit doar de unii, și acceptată doar de unele personae vătămate, și doar dacă cei dintâi se angajează să repare răul – material și moral – produs. Temerea că toți făptuitorii vor fugi la birourile de mediere este nejustificată și ireală, la fel ca teama că toate persoanele vătămate vor accepta medierea unui conflict penal. Medierea este un instrument ce trebuie pus la îndemâna tuturor, dar nu toți îl vor folosi. Ea trebuie încurajată de către stat deoarece aduce nenumărate avantaje practice.

Un acord de mediere poate avea ca efect pentru inculpat unul din aceste beneficii legale: exonerarea totală de răspundere (astfel cum este acum la infracțiunile pretabile împăcării ori unde este posibilă retragerea plângerii prealabile, dar poate fi implementată și la alte infracțiuni unde făptuitorii nu au antecedente penale), reducerea limitelor de pedeapsă cu ½ ori 1/3, reducerea pedepsei aplicate cu ½ ori 1/3, considerarea ca o circumstanță atenuantă, renunțarea la acuzație, posibilitatea suspendării executării pedepsei, motiv/cauză de liberare, motiv/cauză de reabilitare (de drept sau judiciară). Toate acestea pot fi active pentru inculpat complementar cu obligații suplimentare: obligarea la frecventarea unui curs de formare ori reconversie profesională, supravegherea lui de către serviciul de probațiune, obligarea lui la muncă în folosul comunității – cu acordul prealabil al lui, etc.