Avocat ILIE DORINÎn expunerea de mai jos vom vedea unde și cum se pot găsi probe informatice, denumite și digitale, electronice ori e-probe. Infracțiunile informatice au un regim juridic special și privind probele. Urmele lăsate de aceste infracțiuni sunt urme digitale, informatice sau electronice. Dacă la o infracțiune tradițională (furt, distrugere, omor, etc) urmele lăsate de făptuitor sunt urme fizice (amprente ori urme ale făptuitorului, bunul furat ori distrus, corpul victimei, obiecte folosite la săvârșirea faptei, etc), la infracțiunile digitale urmele/amprentele lăsate de făptuitor sunt urme/amprente digitale.
Urmele ori amprentele digitale în totalitatea lor compun probele electronice/digitale/informatice sau e-probele. E-probele sunt în fapt date informatice privind traficul ori conținutul de trafic utilizat de făptuitor pentru săvârșirea infracțiunii informatice și trebuie să servească la dovedirea fraudei/infracțiunii informatice, dar în subsidiar pot dovedi și infracțiuni tradiționale. De regulă probele informatice servesc preponderent la dovedirea infracțiunilor infirmatice (acces ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală de date, alterarea integrității datelor informatice, transfer neautorizat de date, perturbarea unui sistem informatic, etc.). De asemeni pot contribui, alături de probele tradiționale/clasice la dovedirea unor infracțiuni comune.
Probele electronice sau digitale se vor stoca/depune la dosar doar în formă digitală, pe un CD, DVD ori alt disk de memorie, pentru că doar așa ele pot fi citite si pot lua o conotație probatorie, un sens judiciar. Probele electronice pot releva elemente de fapt doar dacă sunt deschise și citite pe un sistem electronic. Probele electronice nu pot fi printate și depuse ca înscrisuri pentru că ele doar în forma electronică au calitatea de a explica un fapt. Dacă s-ar printa la dosar nu ar înțelege nimeni conținutul lor, deseori în forma de printat fiind doar coduri, date și metadate fără nici o legătură logică. Printate nu ar mai fi probe electronice ci înscrisuri.
Probatoriul mixt – format și din probe digitale și din probe clasice va fi din ce în ce mai prezent în dosarele penale, având în vedere că viața unui om a devenit, parțial, și o viață digitală, deci în sfera digitală o persoană va lăsa amprente/urme digitale privind activitatea sa dinaintea, din timpul sau de după comiterea unei fapte.
Datele informatice ce pot fi considerate probe electronice se împart în două mari categorii: date privind traficul (comunicării/informației digitale) și date privind conținutul (comunicării/informației digitale). Datele privind traficul se pot culege de la furnizorii de date/de internet și nu dezvăluie anchetatorului conținutul comunicării ci doar parametrii de trafic/de tranzit reprezentat de locația/originea informației/datelor, destinație, itinerar/tranzit, dată, oră, durată, mărime etc. Datele privind traficul sunt cele mai puțin intruzive. Datele de conținut sunt cele mai sensibile date, și reprezintă date ce devoalează conținutul informației și anume activitatea propriu-zisă a utilizatorului (poze, texte, video, siteuri vizitate, pagini de internet deschise, activitatea propriu- zisă în diverse aplicații, etc). Culegerea lor este un act extrem de intruziv în viața privată din acest motiv trebuie culese doar în condițiile permise de lege.
Într-un exemplu clasic, am putea spune că datele privind traficul sunt cele referitoare la un colet expediat prin curier asupra căruia se va identifica locația de plecare, locațiile de tranzit, destinația, durata călătoriei, dimensiunea coletului etc, dar fără a se deschide coletul, fără a se vdea conținutul coletului; datele de conținut ar fi cele referitoare la ceea ce este în interiorul coletului, ceea ce conține coletul trimis prin curier. Datele informatice sunt asemenea unui colet care circulă pe glob în diverse locații și servere.
Având în vedere faptul că aceste date informatice ce pot constitui probe digitale sunt localizate pe teritoriul mai multor țări și continente, legislația internațională privind cooperarea internațională permite organelor unui stat să solicite unui furnizor din alt stat în care se află localizată/stocată o informație digitală să i se pună la dispoziție un anumit pachet de date. Deseori furnizorul răspunde acestei solicitări chiar și în cateva ore, mai ales dacă este necesară pentru eradicarea unui risc iminent privind viața ori integritatea unei persoane.
Culegerea de probe electronice este o obligație a organelor judiciare, organe care trebuie să respecte anumite principii și proceduri. Avocații care apără persoanele vătămate sau persoanele acuzate de infracțiuni informatice trebuie să cunoască aceste principii și proceduri pentru a contribui la apărarea intereselor clienților lor. Principiul legalității administrării probelor și principiul egalității desfășurării procesului penal sunt cupola sub care trebuie culese, stocate și administrate e-probele. Probele electronice sau digitale sunt greu de administrat spre deosebire de probele fizice pentru că e-probele sunt invizibile, intangibile, greu de verificat, greu de găsit, greu de păstrat, volatile, vaste, găsibile fragmentar în diverse servere ori locuri de stocare sau tranzit.
Vom enumera mai jos câteva principii și reguli privind identificarea, stocarea, livrarea și administrarea unei probe electronice. Aceste probe pot fi folosite de principiu în procesul penal, dar ele pot contribui și pot fi folosite și la atragerea răspunderii contravenționale sau civile, în anumite condiții și situații.
În toate cazurile o probă digitală nu poate fi culeasă în mod incomplet ori fragmentar: unul dintre principiile administrării unei astfel de probe este cel referitor la caracterul complet al probei și al faptului probat. O probă digitală/informatică trebuie să expună întreaga poveste și nu doar un fragment ce pare a fi util organelor judiciare. Este ceea ce s-ar numi în practica procesuală – principiul loialității administrării probelor judiciare, principiu asupra căruia avocații au un rol important în devoalarea oricărei lezări privind integralitatea și integritatea probei.
Probele electronice trebuie să respecte și principiile privind fiabilitatea, credibilitatea, integritatea și proporționalitatea lor. Fiabilitatea și credibilitatea se referă la modalitatea lor de a fi înțelese de părțile unui proces și de a dovedi direct sau indirect fapte imputabile. Integritatea se referă la calitatea probei de a fi autentică, fără a se fi interveni în conținutul ei prin modificări, pierderi ștergeri de date, intervenție ce ar afecta substanța probei. Proporționalitatea se referă la nivelul de intruziune în viața persoanei: obținerea probei nu trebuie să fie disproporționată prin raportare la dreptul la viață privată al persoanei, proporție ce se va analiza în raport cu fapta/acuzația, valoarea probei și natura/întinderea prejudiciului. Pentru o faptă minoră și pentru un prejudiciu mic nu s-ar justifica o intruziune în viața persoanei astfel că o probă digitală ori informatică ar fi disproporționată și deci ilegală atât timp cât nu respectă principiul proporționalității.
Un principiu elementar în ceea ce privește probele electronice este respectarea lanțului de custodie și anume conservarea probei în cele mai bune condiții, de la preluarea ei de la cel care o deține până la administrarea în fața justiției. Probele digitale, electronice nu sunt probe fizice, vizibile, și din acest motiv, lanțul de custodie este esențial pentru a se dovedi că proba nu a ieșit din gestiunea organului judiciar sau persoanei care a fost obligată la stocarea ei, orice ieșire din acest lanț afectând sau putând afecta iremediabil proba. Dacă nu se va face dovada respectării lanțului de custodie a unei probe digitale, un avocat poate invoca nerespectarea principiului legalității administrării probei, pentru că ieșirea din lanțul legal de custodie afectează iremediabil proba. Manipularea probei (colectare, transport, conservare) este extrem de importantă: nici o măsură întreprinsă nu trebuie să afecteze/altereze dispozitivele electronice sau suporturile ce trebuie folosite ulterior în instanță. Spre deosebire de probele tradiționale, la probele informatice/electronice trebuie dovedită integritatea și autenticitatea lor de către organul judiciar care le folosește.
O probă digitală, electronică sau informatică (terminologia poate diferi dar se referă la același timp de probă) este orice informație generată, stocată sau transmisă sub formă digitală de pe/pe/la un sistem informatic autonom sau din rețea, informație ce este necesară pentru a dovedi sau respinge un fapt contestat/contestabil, în procedurile judiciare.
De regulă o informație digitală nu este singulară, de aceea în limbajul curent este folosit termenul de date informatice sau date digitale ce sunt stocate pe diverse sisteme informatice ori servere, date informatice ce pot constitui probe dacă relevă indicii privind infracțiuni, contravenții sau delicte civile. Datele informatice sunt așadar orice reprezentare a faptelor, informațiilor ori conceptelor într-o formă adecvată pentru prelucrarea într-un sau de către un sistem informatic. Ele pot fi rezultatul direct al utilizatorului (poze, e-mailuri, texte, etc produse de acesta) sau pot fi rezultatul indirect al acestuia atunci când utilizatorul folosește conținut creat de alte sisteme prezente în rețea (pe internet, pe diverse aplicații, etc).
Unde se poate găsi, unde poate exista o probă digitală, electronică sau informatică pentru a putea fi culeasă de organele judiciare? De principiu, orice sistem informatic poate conține o probă atât timp cât are un element de stocare a unor date, stocare ce poate fi temporară ori pe termen lung. Sursele sunt diverse. Astfel, e-probele se pot găsi în: telefoane, calculatoare de orice natură, hard diskuri HDD, diskuri în stare solidă – CD, DVD, BD SD miniSD, imprimante, routere, playere și orice periferice ale unor sisteme informatice etc. Pot fi probe digitale amprentele digitale de logare la astfel de sisteme informatice, un cod QR, irisul ochiului cu care se deblochează un dispozitiv, o parolă, o sămânță de recuperare etc.
Percheziția informatică este procedeul prin care aceste probe digitale sunt identificare și culese. O percheziție informatică se poate face și de la distanță, atunci când este solicitată operatorului ori furnizorului de date, dar poate fi făcută și la domiciliul persoanei acuzate de o faptă penală privind infracțiuni informatice (dar nu numai). O percheziție informatică este acea percheziție prin care un sistem informatic este citit, examinat, analizat și verificat din punct de vedere probatoriu, pentru a se identifica dovezi – date informatice – cu privire la o infracțiune. O percheziție informatică nu trebuie să fie una de natură generală ci specifică. Cu alte cuvinte un organ judiciar trebuie să aibă un obiect precis al percheziției, percheziția trebuie să vizeze în mod punctual o infracțiune, o faptă, un act al persoanei care deține sistemul informatic. O percheziție informatică nespecifică și generală este ilegală și trebuie sistată de îndată.
Cum domeniul probelor digitale este într-o dinamică accentuată, determinată mai ales de apariția Inteligenței Artificiale și de noile acte de deepfake și noile metode de infracțiuni informatice, este esențială participarea activă a avocaților la actele de urmărire penală privind probele electronice, pentru ca acesta să supravegheze legalitatea și loialitatea administrării acestor probe într-un proces penal încă din faza incipientă. Mai ales în cazul probelor electronice, probe care nu se văd și nu sunt la dosar sub formă de înscrisuri ori planșe foto, probe ce nu sunt explorate decât prin specialiști și procedee tehnice specifice, avocatul are un rol important în sesizarea oricărei nelegalități privind proba digitală, încă din faza de urmărire penală, fază în care apărarea este esențială.
