După ce am analizat 2 dintre clauzele abuzive cele mai des întâlnite în contracte și constatate ca nule absolut de instanțe, și anume comisionul de administrare lunară și comisionul de risc sau de urmărire riscuri, în cele ce urmează vom analiza comisionul de gestiune și întocmire dosar.
Cele 2 comisioane – comisionul de gestiune și de întocmire dosar – au fost prevăzute prin clauze contractaule declarate abuzive de către instanțe. Uneori aceste comisioane apar într-o singură clauză și sunt denumite ca un singur comision: de gestiune și întocmire dosar. Oricum ar fi astfel de clauze sunt inoperante față de consumator, deci nu produc nici un efect juridic. Tot ce consumatorul a plătit băncii sau recuperatorului de creanțe prin raportare la aceste comisioane se restituie sau se compensează cu soldul restant din credit.
Un astfel de proces este scutit de taxă de timbru și poate fi inițiat oricând în cursul derulării contractului de credit, chiar și în faza de executare silită a lui.
De cele mai multe ori aceste comisioane apar în contracte strecurate fin de către creditori, fie că e vorba de bănci fie că e vorba de alți creditori (instituții financiare nebancare IFN-urile). Pe lângă bănci și IFN-uri, astfel de comisioane sunt percepute și de către brokerii de credite, mai ales comisionul de întocmire dosar. Deși la prima vedere par a fi comisioane legale și juste ori justificate, totuși, prin prisma drepturilor consumatorilor aceste comisioane au un caracter abuziv fiind excluse/anulate din contracte de către instanțe.
Printre motivele prin care instanțele au perceput aceste comisioane/clauze ca abuzive se află lipsa de negociere a lor și lipsa unei contraprestații din partea băncii.
În ceea ce privește clauza privind comisionul de întocmire dosar o instanță reține că a fost stabilit dreptul băncii de a primi un comision de acordare de 2,5 % din valoarea creditului. Atât timp cât pentru creditul acordat banca primește rata de dobândă curentă, instanța reține că se provoacă un dezechilibru semnificativ întrucât pentru aceeași prestație (acordarea creditului) banca ar încasa atât dobânda cât și comisionul de întocmire dosar (acesta fiind un câștig nejustificat al băncii). Susținerea băncii cum că a oferit alte servicii pentru acest comision nu are relevanță juridică atât timp cât în contract nu au fost individualizate aceste servicii. În atare situație, clauza referitoare la comisionul de întocmire dosar presupune o cauză ilicită și instanța a constatat nulitatea absoluta a ei.
În ceea ce privește comisionul de gestiune perceput pentru acordarea creditului, în cuantum de 0,3% din soldul creditului, instanța reține că acesta nu este definit în contractul de credit particular și nici în cel general. Deși banca s-a apărat că el reprezintă administrarea creditului, ea nu a specificat ce activități concrete a efectuat sau urmează să efectueze în ceea ce privește această administrare. Ori, în lipsa unor astfel de activități consumatorul plătește un preț pentru care nu are nici un serviciu. Lipsa unui serviciu suport face ca prețul să fie plătit fără a fi datorat; doar un serviciu/o contraprestație bancară obligă consumatorul la plata unui preț, indiferent de titlul cu care este încasat acel preț.
Totodată instanța reține că după acordarea creditului nu i-a mai fost prestat împrumutatului nici un serviciu cu destinația de administrare a creditului, ci după acordarea creditului consumatorul a avut doar obligația de a plăti ratele lunare. Faptul că banca a încasat ratele lunare nu poate reprezenta o administrare a creditului, deoarece pe de o parte personalul băncii este plătit conform contractelor individuale de muncă indiferent dacă împrumutatul își plătește sau nu ratele lunare, iar pe de altă parte activitatea de încasare a ratelor lunare este reglementată de contractul de cont bancar nu de contractul de credit bancar.
Astfel că operațiunea de administrare de credit nu poate fi confundată cu activitatea de administrare de cont. Administrarea propriei activitatăți bancare nu poate fi pusă în sarcina consumatorului, ea fiind atributul băncii prin raportare strict la câștigurile ei din dobândă și nu din alte taxe ori comisioane.
Prin raportare la cele de mai sus instanța reține că perceperea unui comision de gestiune încalcă regulile bunei-credințe cât timp nu a fost dovedit un serviciu prestat pentru acest comision iar dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților este major.
În concluzie cele 2 comisioane – comisionul de gestiune și de întocmire dosar sunt comisioane abuzive și clauzele care le prevăd în contracte trebuie supuse analizei unei instanțe pentru a fi anulate. Argumentele instanțelor de mai sus fac referire la lipsa de negociere a lor, la lipsa unei contraprestații, unui serviciu pentru perceperea lor, la lipsa bunei-credințe din partea băncilor. Având în vedere cuantumul lor stabilit procentual prin raportare la suma creditată sau la soldul creditului, aceste comisioane evocă cu claritate un dezechilibru major în convenția de credit, consumatorului fiindu-i reținute din credit sume mari de bani în mod ilicit, intervenția instanței fiind singura modalitate prin care se poate restabili echilibrul contractual.