Meniu Închide

Consiliul de Mediere a fost sancționat de CNCD pentru că și-a discriminat proprii mediatori

În data de 10.08.2018 am reclamat Consiliul de Mediere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării. Petiția mea a avut ca obiect prevederile din Hotărârea Consiliului de Mediere nr 118/29.06.2018, hotărâre ce cuprindea motive limitative și discriminatorii pentru mediatorii care doreau să candideze la alegerile din 2019 pentru o funcție de membru în Consiliul de Mediere. Condițiile respective, care s-au dovedit a fi discriminatorii, impuneau o vechime de 7 ani de zile în profesie – în condițiile în care profesia este organizată în România doar de 10 ani, și o pregătire profesională de 80 de ore de formare profesională la un furnizor de astfel de servicii – în condițiile în care furnizori autorizați de cursuri de formare profesională erau chiar membrii Consiliului de Mediere…., și oricum astfel de cursuri se organizau foarte rar și la prețuri foarte mari.

Altfel spus, pentru a putea fi pe lista candidaților la funcția de membru în Consiliul de Mediere la alegerile din 2019, erai obligat să ai 7 ani vechime în profesia de mediator și să fi trecut măcar pe la vreun membru din Consiliul de Mediere să te ”formeze profesional”…, evident la costuri extrem de mari.  Trebuie amintită și incompatibilitatea/conflictul de interese dintre funcția de membru în Consiliul de Mediere raportată la auto-autorizarea ca furnizor de formare profesională a srl-ului acelui membru, chestiune care încă nu este reglementată în Legea Medierii. De obicei astfel de cursuri se organizau la un preț enorm față de informația prezentată la curs, mai ales pentru mediatorii avansați și cu un număr mare de medieri desfășurate.

Menționez că deși m-am simțit discriminat, nu am cerut daune ci am făcut această acțiune doar pentru a arăta modul nelegal în care membrii Consiliului de Mediere au acționat în vara lui 2018 și la alegerile din 2019. Acțiunea membrilor Consiliului de Mediere a fost împotriva mediatorilor și împotriva profesiei de mediator, fapt ce m-a deranjat profund și m-a făcut să fac acest proces la CNCD.

Pentru condițiile de mai sus impuse mediatorilor, la plângerea depusă de mine, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării  prin Hotărârea nr 162/13.03.2019 a hotărât în unanimitate că numărul de 80 ore de formare profesională și condiția privind vechimea profesională de 7 ani reprezintă fapte de discriminare și deci Consiliul de Mediere a încălcat art 2 alin 3 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, emițând o hotărâre nelegală.

Prin aceeași hotărâre Consiliul National pentru Combaterea Discriminării  a aplicat Consiliului de Mediere sancțiunea avertismentului și a recomandat ca pe viitor să elimine orice formă de discriminare.

 Astfel, Consiliul de Mediere este obligat să modifice de îndată prevederile care discriminează mediatorii în ceea ce privește alegerile în conducerea corpului profesional, mai cu seama art 91 din Statutul Profesiei de mediator.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

2 comentarii

  1. Pingback:Atenție angajatori - stresul şi epuizarea fizică la locul de muncă intră sub incidenţa hărţuirii morale și pot atrage sancțiuni dure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente