Avocat ILIE DORINÎCCJ a fost sesizată în 23.02.2026 privind lămurirea și interpretarea problemei de drept referitoare la însușirea acordului de mediere de către procuror. Problema este generată de punctul de vedere care consideră că acordul de mediere trebuie sau poate fi și el însușit sau neînsușit de procuror, la fel ca retragerea plângerii prealabile. În fapt, problema de mai sus este foarte arzătoare în spațiul judiciar, practica judiciară fiind neunitară și antagonică relativ la cele două poziții privind acordul de mediere: să fie sau să nu fie însușit de procuror. Această practică neunitară a făcut obiectul întâlnirilor dintre șefii de parchete și instanțe din luna decembrie 2025, sub asistența INM, întâlnire în care majoritatea a optat pentru interpretarea că acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă/diferită de retragerea plângerii și nu trebuie însușit de procuror. Am scris în acest material despre minuta acestei întâlniri.
Confuzia pleacă de la asimilarea acordului de mediere cu instituția retragerii plângerii prealabile, deși chiar Legea Medierii dispune la art 67 că acordul de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Din punct de vedere juridic, aceasta cauză juridică de sine stătătoare a fost transpusă în lege ca urmare a unei interpretări dată de ICCJ prin Decizia 9/2015, decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat în mod clar că acordul de mediere are un regim juridic net diferit de împăcare și retragerea plângerii prealabile, fiind o cauză juridică distinctă, cu elemente independente și autonome față de aceste două instituții.
În dosarul recent de pe rolul Curții de Apel Craiova în care a fost ridicată problema sesizării ICCJ cu problema condițiilor medierii penale este vorba de mai multe infracțiuni de loviri cu privire la care inculpații și persoanele vătămate au încheiat acorduri de mediere, acorduri cu care procurorul de ședință nu a fost de acord, adică nu și le-a însușit. Instanța de fond a luat act de ele, considerând că nu trebuie însușite de procurorul de ședință, dar Ministerul Public a făcut apel ridicând în această fază procesuală problema ce trebuie dezbătută de ICCJ.
În mod punctual, în apel, Reprezentantul Ministerului Public din dosar a solicitat sesizarea ÎCCJ pentru pronunțarea unei hoărâri prealabile cu privire la lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. 2 indice 2 din Legea 192/2006 in sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinct de retragere și impăcare, reglementat doar de legea specială sau dacă acordul de mediere este in esență fie o retragere a plângerii prealabile, fie o impăcare și dispoziliile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul Penal inclusiv art. 158 alin. 4 vizând insușirea de procuror a retragerii plângerii.
Curtea de Apel Craiova, instanța în fața căreia s-a ridica problema de drept (dosarul fiind suspendat până la souția emisă de ICCJ), opinează că atât calificarea expresă a instituției juridice a medierii ca și cauză sui generis cât și lipsa unei trimiteri exprese la condițiile în care intervine impăcarea sau retragerea plângerii (însușirea de către procuror), arată că dispozițiile art. 67 alin. 2 indice 2 din Legea 192/2006 trebuie interpretate în sensul că acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, astfel că nu se completează cuprevederile art. 158 sau 159 Cod Penal inclusiv art. 158 alin. 4 vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii. În acest sens nu este nevoie de însușirea de către procuror a acordului de mediere.
Totuși, pentru că problema de drept este nouă și există interpretări diverse dar și practică neunitară, Curtea de apel Craiova a sesizat ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin.2 indice 2 din Legea 192/2006 în sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială sau dacă acordul de mediere este în esență fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare și dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 Cod Penal inclusiv art. 158 alin.4 (vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii).
Confuzia cred că a plecat și din cuprinsul unor acorduri de mediere. În aceste acorduri de mediere trebuie transcrisă înțelegerea părților din cadrul procesului de mediere. Deseori părțile sau avocații lor solicită ca în acord să fie trecut negru pe alb sintagma ”mă împac cu y” sau ”îmi retrag plâmngerea prealabilă depusă împotriva lui x”, ca să fie sigure că acordul de mediere se aliniază standardelor penale. În atare contex în spațiul judiciar a ajuns confuzia dintre acordul de mediere și cele 2 instituții penale de exonerare de răspundere penală. Deși acordul de mediere nu ar trebui să conțină astfel de sintagme, fiindcă înțelegerea din mediere este una ce nu are legături de fond ori formă cu retragerea sau împăcarea, fiind o înțelegere pecuniară sau de iertare pură, fără plata unor daune. Totuși, chiar dacă aceste sintagme sunt prezente în acord consider că acel act tot un acord de mediere este și tot efectele juridice ale unui acord de mediere le produce, devreme ce este întocmit de mediator ca urmare a procedurii de mediere.
Deși legea este foarte clară și definește acordul de mediere în materie penală ca un act distinct de împăcare și retragerea plângerii, totuși, din exces de zel și interpretare juridică, unii practicieni ai dreptului au atașat/asimilat acordul de mediere Codului Penal, deși acordul de mediere nu are nici o tangență cu Codul Penal decât cu referire la ce se poate media și atât. Codul Penal nu trebuie medierii decât să știe ce se mediază și ce nu se mediază, și anume că se mediază toate infracțiunile unde este posibilă împăcarea sau retragerea plângerii prealabile și nu se mediază nici una din celelalte infracțiuni. Atât folosește Codul Penal mediatorului: cât să știe dacă o faptă penală poate fi obiect al unui proces de mediere. În rest, condițiile, elementele, procedurile și tot ce ține de forma, fondul sau esența medierii și acordului de mediere sunt prevăzute exclusiv în Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Ce ar însemna însușirea unui acord de mediere de către procuror? Ar însemna anularea efectelor legale ale unui acord de mediere, anularea muncii mediatorului, anularea timpului și banilor afectați medierii de către persoana vătămată și/sau inculpat, anularea unor avantaje legitime pe care legea le oferă acestor părți ale dosarului penal. Însușirea acordului de mediere de către procuror ar însemna o loterie a acordurilor de mediere, unele fiind acceptate, altele respinse de procurori. Nefiind criterii de însușire, cum nu sunt nici la retragerea plângerii (chestiune ce ridică întrebări legate de constituționalitate), ar rămâne la libera discreție și bunul plac al oricărui procuror de ședință această acceptare a acordului de mediere. O mediere neînsușită de procuror, este o mediere eșuată, chiar dacă a rezultat un acord de mediere. Dacă se merge totuși în direcția acceptării medierii de organele judiciare, consider că un acord al procurorului privind desfășurarea medierii ar trebui dat prealabil procedurilor de mediere, și nu post factum. Asta ar însemna predictibilitate și legalitate, și nu însușirea post factum care este un joc pur aleatoriu cu drepturile subiecților procesului penal.
Amputarea și mutilarea medierii penale, deși România s-a angajat să implementeze justiția restaurativă, a început la un an după ce a intrat în vigoare noul Cod Penal. În 2015 ICCJ a emis o decizie ce tranșa o problemă apărută în practică cu privire la momentul până la care poate fi încheiat un acordul de mediere în procesul penal, spunând că medierea penală este posibilă până la pronunțarea în apel, în toate situațiile. În 2016, CCR a venit și a eliminat posibilitatea unor acorduri (cele relative la infracțiunile cu împăcare) de a fi încheiate pe toată durata procesului, limitând părților dreptul de mediere doar până la momentul citirii extrasului din Rechizitoriu. Au rămas pentru medierea penală înclusiv în fază de apel doar infracțiunile pretabile retragerii plângerii prealabile.
În 2018 însă, toate acordurile de mediere au fost limitate în timp, acestea putând fi încheiate doar până la primul termen de fond la care se dă citire actului de sesizare. Tot în 2018 s-a introdus condiția ca inculpatul să fi recunoscut faptele în fata organelor judiciare, sau dacă nu a început urmărirea penală, în fața mediatorului, condiție care a diminuat apetitul pentru mediere penală, devreme ce nu există nici o prevedere care să protejeze inculpatul în caz că medierea eșuează (el rămânând cu recunoașterea faptei, dar fără acord de mediere).
Ulterior, în 2022, au urmat ani în care legiuitorul a eliminat posibilitatea de retragere a plângerii și a împăcării de la unele infracțiuni (cum ar fi furtul calificat, violența în familie), chestiuni ce au restrâns și mai mult cadrul și obiectul medierii penale. Acum, însușirea acordului de mediere consacră trendul de a diminua până la eliminare medierea penală din spațiul juridic românesc, singurele care au de pierdut din această situație fiind victimele cu prejudicii micii, medii sau mari, persoane care nu mai au nici cea mai mică posibilitate de a mai visa măcar la recuperarea prejudiciilor pe cale amiabilă. Pe cale judecătorească, cu sentința privind latura civilă în mână, în majoritatea cazurilor victimele nu au ce recupera de la condamnat. Medierea era un cadru favorabil deopotrivă inculpaților, dar deopotrivă și victimelor care aveau posibilitatea reală și efectivă de a-și recupera în mod sigur și rapid prejudiciul. Recuperarea prejudiciilor este, sau cred că era, un principiu fundamental al procesului penal… Recuperarea prejudiciilor victimelor se pare că nu este în aria de preocupări a legiuitorului român.
