Avocat ILIE DORINDivorțul românilor din străinătate poate fi judecat și soluționat în România pe baza unor norme de procedură naționale și europene. Procedura specială a divorțului din Codul de procedură civilă și normele privind divorțul din Codul Civil român se completează cu alte norme europene, printre care cele referitoare la divorț. Actele normative europene cele mai importante privind divorțul persoanelor române aflate înafara țării, deci cu reședința în alt stat decât cel de cetățenie, chiar și atunci când doar un soț este român, sunt 2 și anume:
- REGULAMENTUL (UE) 2019/1111 AL CONSILIULUI din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii, și
- REGULAMENTUL (UE) NR. 1259/2010 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp
În cele ce urmează ne vom referi pe scurt la cel de-al doilea act normativ european, pentru că el fixează legea aplicabilă divorțului, act normativ obligatoriu.
Când se pune problema alegerii legii aplicabile, când trebuie aleasă aceasta? În situațiile în care soții, indiferent că amândoi sau doar unul este cetățean român, împreună sau separat, locuiesc înafara României, în spațiul Uniunii Europene, și doresc să divorțeze la instanțele române. Deci în situația în care soții au reședința într-un stat UE, dar unul sau ambii au cetățenie română, atunci trebuie aleasă legea aplicabilă conform criteriilor pe care le vom expune mai jos. Aceste lucru pentru că în divorțurile cu elemente de extraneitate, legea română nu se aplică de la sine ci în combinație cu legea de reședință. Procedura de divorț, adică regulile, condițiile și termenele procesuale și procedurale sunt întotdeauna cele ale instanței de judecată din România.
De ce este important stabilirea legii aplicabile divorțului? Pentru că în situațiile cu elemente de extraneitate divorțul nu este unul simplu, iar instanțele trebuie să decidă ce lege aplică, pe ce lege se dezbate divorțul. Într-un proces de divorț lucrurile se complică și în ceea ce privește competența instanței, în ceea ce privește procedura și în ceea ce privește condițiile și motivele de divorț. Legea aplicabilă este importantă pentru că Regulamentul de mai sus este de strictă interpretare și aplicare, deci instanțele din România nu pot face abstracție de această normă ci dimpotrivă trebuie să o respecte întocmai ca pe o lege națională, chiar dându-i prioritate.
În ceea ce îi privește pe soții care doresc să divorțeze, legea aplicabilă este importantă pentru că fiecare stat are reguli, condiții și termene speciale privind divorțul. Așadar fiecare stat din Uniunea Europeană are condiții mai complexe sau mai simple privind condițiile în care se poate divorța.
Dacă doi soți, ambii români sau doar unul român, aflați în străinătate vor să divorțeze în România aceștia pot alege ca problema să se judece de instanțele române pe procedura de divorț din România, dar fondul și condițiile de divorț să se analizeze coroborat cu legislația statului în care își au rezidența/reședința.
Astfel, dacă normele privind condițiile de divorț sunt mai complexe și mai restrictive în România decât în țara lor de reședință (de ex. Spania are condiții mai simple de divorț), soții pot divorța la o instanță din România pe legea spaniolă privind divorțul (condițiile legale de a se desface căsătoria).
Alegerea aparține soților înainte de formularea și depunerea cererii de divorț, sau cel mult până la primul termen privind procesul de divorț deschis în România, termen la care se pune în discuție de instanță legea aplicabilă. După acest moment procesual, Regulamentul indicat mai sus stabilește reguli clare privind legea aplicabilă dacă soții nu au ales ei legea aplicabilă divorțului.
Din acest motiv, dacă persoanele doresc să divorțeze în România ar trebui ca atunci când dau procură/mandat avocatului și când aleg instanța competentă să aleagă și legea aplicabilă divorțului, pentru ca să se cunoască de la început dreptul material (normele, condițiile) după care se va analiza, dezbate și judeca divorțul lor.
Conform Regulamentului, soții pot conveni să desemneze legea aplicabilă divorțului și separării de fapt, cu condiția ca aceasta să fie una dintre următoarele legi:
(a) legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în data încheierii acordului
(b) legea statului pe teritoriul căruia soții și-au avut ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă în data încheierii acordului
(c) legea statului de cetățenie a unuia dintre soți în data încheierii acordului
(d) legea instanței care va fi investită sau a fost investită cu judecarea divorțului.
Ei pot alege oricare din aceste legislații, aleatoriu. Soții trebuie să aibă un acord scris privind legea aplicabilă, datat și semnat de ei, inclusiv pe cale electronică. În practică este posibil ca acest acord să fie dat prin acte difierite și la diferite date de către fiecare soț (mai ales în caz de separare fizică când aceștia nu mai locuiesc în aceeași localitate sau în același stat). Acordul poate fi inserat în procura de divorț dată avocatului, în cererea de divorț semnată de soț sau soți, ori intr-o declarație simplă olografă sau electronică ce se va atașa cererii de divorț ori întâmpinării.
Dacă soții nu au ales legea aplicabilă divorțului, Regulamentul stabilește că instanța va stabili această lege. Astfel, în absența unei opțiuni privind acordul legii aplicabile, divorțul și separarea de fapt sunt reglementate de legea statului:
(a) pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar
(b) pe teritoriul căruia soții își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea sesizării instanței judecătorești, atât timp cât unul dintre ei încă mai are reședința în cauză la data sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsa acestuia
(c) a cărui cetățenie este deținută de ambii soți la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar
(d) unde este sesizată instanța judecătorească.
Dacă soții nu au ales legea aplicabilă, aceasta se va determina de instanța care este investită să judece divorțul, după criteriile de mai sus, în ordinea imperativă de mai sus. Astfel, se va aplica cu prioritate legea din țara de reședință a soților dacă ambii au încă acolo reședința obișnuită, iar dacă nu, pe teritoriul statului ultimei reședințe dacă măcar unul mai locuiește acolo la data sesizării instanței, ori, dacă nici aceste două variante nu sunt fezabile, se va aplica legea statului de cetățenie a celor doi soți, dacă cetățenia este aceeași pentru ei, iar dacă ei sunt de cetățenii diferite, se va aplica în ultimă instanță legea materială din statul în care se află instanța de judecată investită cu soluționarea divorțului.
Dacă românii din străinătate aleg să divorțeze în România pe baza normelor de divorț din statul de reședință, sau dacă nu aleg, dar instanța va decide acest lucru în baza criteriilor de mai sus, atunci soții, direct sau prin avocat, vor face rost de o traducere a normelor privind divorțul din respectivul stat pe care o vor depune la dosarul de divorț, odată cu cererea de divorț sau ulterior până la primul termen de judecată. Uneori instanțele atașează la dosar un astfel de extras din respectiva lege.
Legea aplicabilă divorțului este foarte importantă nu doar prin prisma faptului că unele state au condiții mai simple de a divorța și soții pot beneficia de ele, ci și procedural, pentru că dacă nu aleg și nu depun o traducere a normelor privind codițiile de divorț din statul de reședință, procesul de divorț deschis în România poate dura mai mult.
În acest context este necesară o analiză cu avocatul a condițiilor si contextului de divorț pentru a alege încă de la început cea mai bună, scurtă și simplă cale de a divorța, nu doar din punct de vedere procedural ci și din punct de vedere material, adică al condițiile efective în care legea română sau a altui stat permite divorțul.
