Printr-un comunicat din 20.05.2023 Poliția Română face publice date despre violența domestică și ordinele de protecție emise în România în primele 4 luni ale anlui 2023. Cifrele sunt îngrijorătoare și arată neputința statului in fața unui fenomen extrem de grav: violenta fata de femei si copii. In aceste situații sute sau chiar mii de agresori pun în pericol viața și sănătatea a mii de femei și copii. Conform graficului prezentat, violența domestică a crescut în România iar măsurile și legile adoptate de stat sunt ineficiente. Statul trebuie să adopte de urgență măsuri și legi noi prin care să stopeze și să diminueze violența domestică, fiecare zi pierdută sporind și crescând numărul victimelor femei și copii…Zilele trecute am dat un interviu pentru Romania Tv în care am arătat printre altele:
1.Ce trebuie sa facă statul față de agresori pentru a diminua fenomenul? Statul trebuie să vină cu măsuri ferme care sa descurajeze fenomenul. Simpla emitere a unui ordin de protecție nu este suficientă, așa cum cifrele deja o arată. S-ar impune monitorizarea/supravegherea 24/24 a agresorului pe timp de 6-12 luni. Consider că se impune mărirea perioadei de restricție. In cele mai multe cazuri agresorii sunt consumatori de alcool și droguri. Ei ar trebui în mod obligatoriu supuși la tratamente contra acestor dependențe care generează violențele. Mai mult ar trebui sa fie supuși unor ședințe de terapie, ei deseori sunt oameni care poarta în ei traume nerezolvate, traume care răbufnesc în cuplu/familie. Un terapeut ar putea trata cauza acestor comportamente, iar statul ar putea plăti aceste terapii tocmai pentru ca ulterior să nu mai fie obligat să plătească ”daunele” produse de un agresor (cheltuieli judiciare cu ordinde de protecție, cu procese penale, cheltuieli cu protejarea victimelor, etc).
Rezolvându-se cauza, am ajunge la echilibre in familie, la o sănătate mintală a agresorului/agresoarei (care are dezechilibre mintale in mod evident). Am ajunge prin terapia/tratarea lui/ei la protejarea totală si definitivă a actualelor victime și ale altor potențiale victime ulterioare. Prin tratarea cauzelor de natura psihologică (prin terapie) s-ar ajunge la o protecție de substanță pentru victimele acestor violențe, astfel s-ar crea un climat de armonie și echilibru pentru femei și copii. Actualmente legislația este canalizată exclusiv pe efecte, din acest motiv fenomenul privind violența domestică ia amploare. În opinia noastră terapia agresorului ar contribui la conștientizarea și îndreptarea comportamentului său, creând astfel premisele pentru un echilibru în cuplu/familie. Tratarea cauzei ar diminua în mod logic amplificarea efectelor.
2. Ce trebuie sa facă statul fata de victime? Femeile și copiii din astfel de cazuri sunt în situații extrem de vulnerabile. Ele trebuie sprijinite în mod concret. La acest moment, statul nu le protejează. In primul rând statul trebuie să le ofere o protecție fermă, imediată si totală. Consilierea si tratarea victimelor prin terapeuți este absolut necesară pentru ca ele să înțeleagă cadrul lor, statutul lor de victime, starea lor mintală. Multe din ele nu realizează și nu conștientizează gravitatea situației în care se află, iertându-și agresorul, ceea ce este o problema imensă, o eroare făcută in neștiință de victime. Iartarea agresorului în aceste situații face victima și mai predispusă unor noi violențe din partea lui și îi slăbește și mai mult puterea și sănătatea mintală. Orice astfel de ”iertare” nu este decât un pas spre adâncirea în traumă…
Copiii trebuie de asemeni supuși unor terapii. Copiii care sunt abuzați direct sau care asistă la abuzurile asupra unui părinte sunt copii traumatizați/șocați, indiferent că arată acest lucru sau nu. Ei poartă cu ei trauma/șocul, iar viața lor se va schimba radical după aceste violențe. Ei sunt cei care vor avea la rândul lor comportamente similare părintelui abuzator sau comportamente antisociale.
3.Poate cere procurorul divorțul în cazurile de violență domestică? Juridic vorbind aceste violențe sunt suficiente motive de divorț, dar în legislația actuală divorțul nu poate fi cerut decât de unul din soți. Consider că în aceste situații ar trebui ca procurorul să poată iniția un astfel de proces de divort, iar instanța să decidă sau nu divorțul în funcție de poziția/starea soților la momentul judecării cauzei. Inițierea divorțului de procuror nu ar trebui sa conducă la divort în mod automat, ci doar ar trebui sa fie un pas spre decizia de a divorța sau nu, pas pe care victimele nu îl pot face, din constrângere, din slăbiciune, din teamă, uneori din cauza lipsei unei alternative…. Deseori violențele financiare sau psihologice asupra femeii sunt cele care o împiedică să formuleze cererea de divorț. Agresorul o amenință cu diverse repercusiuni dacă va ”cere divorțul”. În aceste situații, după expirarea termenului din ordinul de protecție, victima este constrânsă să locuiască din nou cu agresorul, din lipsă de alte posibilități. Violența domestică devine și mai gravă în acest context.
Intentarea divorțului de către procuror în ideea protejării victimelor femei și copii este pe deplin justificată de situația actuală care este pur și simplu îngrijorătoare. Sunt dese și situațiile în care copiii efectiv le cer părinților să divorțeze pentru a pune capăt bătăliilor conjugale, dar soții sau unul dintre aceștia nu doresc divorțul ori blochează ideea de a divorța inițiată de părintele victimă. În aceste situații interesul superior al copilului de a avea un climat de armonie și de echilibru cred că este suficient pentru a justifica o decizie de a deschide procesul de divorț de către procuror. Copiii din astfel de familii unde violențele sunt un modus vivendi ar trebuie protejați pentru a beneficia de o creștere, educare și dezvoltare firească. Creșterea într-un mediu toxic nu îi poate decât otrăvi și le anihilează șansa la un viitor echilibrat.
Consider că o astfel de inițiativă legislativă trebuie să fie luată în calcul de actualul legiuitor pentru a salva mii de victime – femei și copii – din mâna agresorilor care continuă, zi de zi, să producă haos în viața acestor persoane, pe care statul ar trebui în fapt (nu doar în drept) să le protejeze…