Avocat ILIE DORINPrescripția dreptului de a solicita sau continua executarea silită suscită mai multe probleme în practica de zi cu zi. Executarea silită ca ultimă fază a procesului civil este de o complexitate aparte, iar problemele ce apar pe parcursul desfășurării acestei proceduri sunt dintre cele mai dinamice și complexe. Întreruperea prescripției are efecte benefice pentru creditor, pentru că de la momentul întreruperii începe să curgă o nouă prescripție, și deci creditorul are un nou termen de 3 ani în care poate solicita executarea silită. În material ne referim doar la prescripția dreptului de a cere ori continua executare silită, și nu la prescripția dreptului material la acțiune, chestiuni distincte. Prescripția poate fi valorificată doar pe calea procedurală a contestației la executarea silită formulată la judecătorie. Așadar executarea silita poate continua chiar dacă s-a împlinit termenul de prescripție și a fost depusă sau nu o cerere de actualizare creanță, atâta vreme cât nu a fost formulată o contestație la executarea silită care să paralizeze demersurile execuționale.
Condițiile principale pentru ca întreruperea prescripției să opereze este să existe o prescripție în curs și ipotezele prevăzute de cod pe care le expunem mai jos să se verifice pe caz concret. O prescripție al cărei termen nu a început să curgă, nu poate fi întreruptă. Dacă a început să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, atunci acesta poate fi întrerupt, dacă nu s-a împlinit. Până în ultima zi a cursului termenului de prescripție acesta poate fi întrerupt printr-una din ipotezele/cazurile prevăzute de mai jos. Întreruperea este în defavoarea debitorului, care nu mai poate beneficia de prescripție, și în favoarea creditorului, care are un nou răgaz, fiind din nou pus în fața unui nou termen de prescripție, deci având posibilitatea, cel puțin temporală, de executare silită.
Cauzele de întrerupere sunt expres prevăzute de lege și sunt menționate la art 709 Cod Procedură Civilă:
- efectuarea unui act voluntar de executare parțială (executare benevolă, amiabilă parțială, act/acțiune ce pleacă de la debitor)
- recunoașterea datoriei în orice mod, pe orice cale (chestiune ce trebuie dovedită de creditor)
- formularea unui cereri de executare silită, chiar dacă e depusă la un executor necompetent
- formularea unei cereri de intervenție în cadrul altei executări silite pornite de alți creditori
- la data îndeplinirii de către executor a unui act de executare silită (nu orice act emis de executor constituie act de executare)
- la data formulării cererii de reluare a executării, atunci când este sau a fost suspendată
- alte cazuri expres prevăzute de lege
Din analiza celor de mai sus reiese că actualizarea creanței formulată în cursul unei executări silite nu este o cauză expres prevăzută de lege ca fiind întreruptivă de prescripție. Așadar în mod expres actualizarea creanței, actualizare ce se face la cererea creditorului de către executor printr-o Încheiere de executare, nu este întreruptivă de executare, așa cum vom argumenta mai jos.
Nici prin asimilarea sau identificarea cu un alt punct din cele de mai sus, actualizarea creanței nu este întreruptivă de executare. Acest lucru deoarece actualizarea creanței este o decizie ce aparține exclusiv creditorului, acesta poate să ceară sau nu actualizarea creanței. Dacă o cere, executorul este în drept să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile legale de actualizare, și dacă sunt verificabile va actualiza creanța și debitul ce se execută, iar dacă nu sunt verificabile va respinge cererea creditorului de actualizare. Cererea de actualizare a creanței este o simplă solicitare a creditorului ce nu are efecte privind termenul de prescripție.
Actualizarea creanței la cererea creditorului nu este nici un act de executare voluntară, mai ales că nu pleacă de la debitor, și, pe același considerent, nu este nici un act de recunoaștere a datoriei. De asemeni cererea de actualizare a creanței nu este o veritabilă cerere de executare silită (care să genereze un nou proces de executare silită cu toate etapele lui), și nu poate fi calificat nici ca o cerere de intervenție într-o altă executare, cererea de actualizare fiind formulată în excutarea pendinte.
Singura variantă probabilă pentru ca actualizarea creanței să poată fi verificată dacă este sau nu întreruptivă de prescripție este calificarea ei ca act de executare. Dacă cererea de actualizare a creanței este calificată ca fiind act de executare, atunci ea va avea efect de act intreruptiv. Dacă nu este calificată ca un act de executare, atunci ea nu va avea efect intreruptiv.
În doctrină și în jurisprudență actul de executare nu este orice act emis de executorul judecătoresc și nici orice document de la dosarul de executare silită. Un act de executare care să aibă efect intreruptiv trebuie să aibă prin el însuși puterea și aptitudinea de a conduce la executarea propriu-zisă, deci la îndestularea creanței, indiferent de documentul de executare întocmit.
Așadar actul de executare este actul care are vigoarea de a executa prin el însuși obligația. Sunt acte de executare poprirea, sechestrul, vânzarea silită, ridicarea de obiecte, evacuarea propriu-zisă, etc. Toate aceste acte de executare sunt apte prin ele însele să satisfacă creanța și conduc prin ele însele la îndeplinirea, chiar și parțială, a obligației. Orice alte acțiuni ale executorului de informare privind adresa, veniturile sau bunurile debitorului, modalitățile de valorificare a unor bunuri, ori acțiuni administrative în vederea executării silite nu pot fi considerate acte de executare propriu-zisă. Dacă ar fi așa, întreruperea prescripției fiind activată la orice act/document emis de executor judecătoresc, norma care instituie întreruperea prescripției pe data unui act de executare, ar fi o normă inoperabilă și nu ar mai produce nici un efect juridic, chestiune ce ar fi contrară legii.
În ceea ce privește actualizarea creanței, așa cum am expus și mai sus, aceasta este o cerere făcută de creditor executorului, iar dacă sunt îndeplinite condițiile legale, executorul emite o încheiere prin care actualizează creanța. De cele mai multe ori actualizează și costurile de executare, implicit onorariul de executor. Fiind o chestiune care duce la mărirea creanței și nu la executarea creanței, este de la sine înțeles că actualizarea creanței nu este un act de executare. Actualizarea creanței este o procedură de mărire a câtimii obligației, mărire ce nu are nici o legătură cu executarea obligației sau natura obligației ori regimul juridic al obligației principale. Mărirea cuantumului obligației nu este un act de executare nu doar pentru faptul că nu este prevăzută de lege, dar nici nu poate fi asimilată vreunui caz indicat de lege, nefiind aptă prin esența ei să conducă la executarea propriu-zisă a creanței.
Mai mult, în ipotezele legale de mai sus avem acte intreruptive ce pleacă de la debitor (plata parțială, recunoașterea datoriei), de la creditor (cererea de executare, de intervenție, de reluare a executarii) și de la executor (efectuare de acte de executare). Actele de executare sunt cele care pleacă de la executor și se află în sfera atribuțiilor sale profesionale. În atare context, un act care pleacă de la creditor (cererea de actualizare creanță), nu poate avea valoarea de act de executare intreruptiv de prescripție, pentru că acesta din urmă ar trebui să emane de la executor, să fie în sfera sa de atribuții și să conducă la satisfacerea creanței sau să aibă cel puțin aptitudinea de a o satisface în viitor. Nici una din aceste chestiuni nu se verifică în cazul actualizării creanței.
În susținerea celor de mai sus redăm un extras dintr-o decizie recentă (2024) a Tribunalului București. Speța: Instanța de apel reține că la 28.01.2019 şi 18.02.2020, creditoarea a formulat cerere de actualizare creanţă. Apoi, la 05.04.2022, executorul judecătoresc a emis noi adrese de înfiinţare a popririi bancare şi faţă de angajatorul debitorului. Instanţa constată că aspectul litigios în speţă îl reprezintă aspectul privind caracterul întreruptiv de prescripţie a cererilor de actualizare creanţă, doar aceste acte fiind întocmite în dosarul execuţional în perioada 13.03.2018 – 05.04.2022, ultima reprezentând data când s-a dispus înfiinţarea noilor popriri. Instanţa de apel reţine că aceste solicitări ale creditoarei de actualizare a creanţei adresate executorului judecătoresc nu au aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripţie. Aşa cum a arătat instanţa fondului, disp.art. 709 alin. (1) C.proc.civ. prevăd în mod expres şi exhaustiv acele situaţii care conduc la întreruperea termenului de prescripţie ce curge împotriva creditorului. Manifestările de voinţă exprimate prin cererile de actualizare a creanţelor nu sunt prevăzute de aceste dispoziţii legale privind întreruperea prescripției, neputând fi acordat acest efect întreruptiv.
În concluzie actualizarea creanței nu întrerupe prescripția ci termenul acesteia curge indiferent dacă creditorul face sau nu cerere de actualizare creanță. Chiar după formularea cererii de actualizare a creanței, dacă executorul nu face acte de executare silită, termenul de prescripție curs înainte de actualizarea creanței se completează cu cel curs după actualizarea creanței, și dacă se împlinește, debitorul poate valorifica prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Din punct de vedere execuțional cererea de actualizare a creanței nu are nici un efect privind curgerea termenului de prescripție. Prescripția curge indiferent de actualizarea sau neactualizarea creanței ori costurile de executare.
Pentru analiza prescripției este importantă analiza întregului dosar execuțional, mai ales prin prisma axei temporale a actelor execuționale, pentru a vedea când a început, când și cum a curs termenul, dacă și cum a fost suspendat sau întrerupt. În funcție de aceste elemente poate fi analizată oportunitatea unei contestații la executarea silită, singura modalitate de a analiza legalitatea actelor de executare silită.
