Meniu Închide

În ce condiții un soț poate să își schimbe numele de familie în timpul căsătoriei

Un soț poate să își schimbe numele în timpul căsătoriei pe cale administrativă, doar în anumite situații. Aceste situații sunt prevăzute în mod expres în legislația privind schimbarea numelui și prenumelui. Legea nr 119/1996 privind actele de stare civilă prevede cazurile și procedura schimbării numelui de familie sau prenumelui, fiind amplu modificată de legea nr. 105/2022. Aceste legi se coroborează cu dispozițiile din Codul Civil privind numele soților luat/dobândit prin căsătorie, normă care se aplică și la schimbarea numelui de familie pe parcursul căsătoriei, așa cum vom expune mai jos.

Chestiunea în discuție nu are legătură cu cazurile de divorț sau cu schimbarea numelui la divorț, ci se referă strict la schimbarea numelui pe durata căsătoriei, acolo unde nu se pune problema divorțului.

În concret legea stipulează că cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei legi. Norma menționează expres că sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui de familie situațiile în care unul dintre soți sau ambii dorește/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei, cu respectarea dispozițiilor art. 282 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și cu consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă. 

Din cuprinsul normei reiese că orice soț își poate schimba numele de familie în timpul căsătoriei, deci poate să dobândească alt nume de familie, dar trebuie să aibă acordul celuilalt soț dat în fața ofițerului de stare civilă (când se depune cererea de schimbare de nume) sau in fața notarului (prin declarație autentificată și atașată la cererea de schimbare de nume).

Pe lângă acest acord al soțului, numele ales va trebui să respecte condițiile din Codul Civil referitoare la numele ce poate fi ales de soți la căsătorie. Aceste condiții sunt de fapt restricțiile privind numele de familie ce poate fi ales de soț la momentul căsătoriei. Așadar aceste restricții privind numele purtat se vor aplica și ulterior căsătoriei când un soț dorește schimbarea numelui ales la data căsătoriei.

Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soți nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt soț.

Astfel, soțul care dorește schimbarea numelui de familie va putea lua doar unul din următoarele nume de familie:

  1. ori numele său personal dinaintea căsătoriei, dacă la data căsătoriei l-a luat pe al soțului,
  2. ori numele soțului dacă la data căsătoriei și-a păstrat numele personal dinaintea căsătoriei
  3. ori numele său personal reunit cu al soțului, dacă la căsătorie și-a păstrat doar numele personal dinaintea căsătoriei
  4. ori doar numele soțului dacă la data căsătoriei a luat numele lor reunite

Schimbarea se face prin procedura administrativă, depunându-se o cerere motivată, personal sau prin împuternicit cu procură specială (dacă va fi avocat împuternicirea avocațială nu va fi suficientă, va trebui ca persoana în cauză să dea procură notarială/consulară avocatului), la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază teritorială își are domiciliul sau a avut ultimul domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate. Cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România depun cererea la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București.

Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute în lege și să fie însoțită de următoarele acte:
–  actul de identitate și certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, în original (originalul documentelor se fotocopiază și se restituie acesteia)
–  un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an, în original sau, dacă există mijloace informatice de verificare a autenticității acestuia, se poate prezenta un exemplar al acestuia emis de pe exemplarul original (această publicare este în responsabilitatea celui care dorește să își schimbe numele)
–  dacă este cazul, consimțământul persoanei al cărei nume se solicită a fi purtat (adică al soțului), dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă
–  procură specială și copia actului de identitate al împuternicitului, în cazul în care schimbarea numelui este solicitată prin împuternicit cu procură specială.

Așadar schimbarea numelui de familie pe parcursul căsătoriei este posibilă dacă sunt îndeplinite condițiile și procedura administrativă. Procedura poate dura între 60-90 de zile, uneori poate și mai mult.

Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, Primăria unității administrativ-teritoriale unde s-a depus cererea fac verificări și întocmesc un referat pe care îl  înaintează la autoritatea județeană împreună cu cererea de schimbare nume și actele care o însoțesc. Serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B. verifică dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de prezenta lege și, după analizarea temeiniciei cererii, precum și a opozițiilor făcute, propune, motivat, președintelui consiliului județean, respectiv primarului general al municipiului București, emiterea dispoziției de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui.  Dispoziția se emite în termen de 30 de zile de la primirea documentelor prevăzute în lege de la Primărie sau Serviciul public comunitar local.

Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor/ D.G.E.P.M.B., în termen de 10 zile de la emitere. Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispoziția de admitere a cererii de schimbare a numelui se trimite serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei la care a fost înregistrată cererea, care are obligația să informeze, de îndată, în scris, solicitantul. Dispoziția de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înmânării acesteia titularului (sau împuternicitului). De la această dată solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziția de schimbare a numelui.  Dacă în termen de 90 de zile de la data transmiterii dispoziției solicitantul nu se prezintă la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei pentru a i se înmâna dispoziția, în original, aceasta se restituie emitentului, care o clasează la dosarul de schimbare de nume. Dacă solicitantul nu o primește, dispoziția se desființează de drept și solicitantul va avea același nume, fără a fi intervenit nici o schimbare. 

Dovada schimbării numelui se face cu dispoziția de admitere a schimbării numelui și cu noul certificat de stare civilă eliberat de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primărie pe baza dispoziției de admitere a schimbării numelui.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări recente